Governing a dysfunctional state: The challenges facing Romania’s new technocratic government

Following the resignation of Romania’s Prime Minister, Victor Ponta, a new ‘technocratic’ government led by former European Commissioner Dacian Cioloș entered office on 17 November. Neculai-Cristian Surubaru assesses some of the key challenges facing the new government. He argues the government may have a limited window of opportunity to implement reforms, but that it is becoming increasingly clear Romania’s established political parties are now facing significant public opposition, particularly from younger generations of Romanians.

Recent developments taking place in Romania present an interesting case for students of politics. Following the Colectiv club tragedy in Bucharest, manay people took to the streets to protest against corruption and what they saw as the irresponsibility of government officials in dealing with the disaster. In many ways, what they were rallying against was the dysfunctional nature of state institutions.

The events opened a new window of opportunity and for several days it was felt that the contract between society and the state was being renegotiated. Reinventing the polity was a core demand of many of the young people that took to the streets. One year before, a similar window of opportunity had emerged when Klaus Iohannis was elected as President of the country in November 2014.

On the back of the protests, and following pressure from members of his own Social Democratic party (PSD), Victor Ponta resigned as Prime Minister. It was the first major internal political crisis that president Klaus Iohannis had been forced to deal with. According to the constitution, he had to nominate a new head of government with, ideally, the nomination receiving agreement from all parliamentary forces. Iohannis organised several consultations with the main parliamentary political parties, as well as representatives of civil society (a novel development).

Before a final decision was made public, there were many internal and public quarrels on the nature of the new government. Against this backdrop, some relatively inconclusive evidence appeared to suggest that many Romanians favoured a politically neutral and technocratic government. The Romanian President duly took this on board and nominated a former European Commissioner – Dacian Cioloş – to form the new government.

Romania’s ‘technocratic’ government

Following the publication of the new list of potential ministers, it became evident that many of those nominated were not in fact technocrats in the strictest sense of the term. The Cioloş government is at best a patch-work which includes some political heavy weights, EU-oriented technocrats and a few civil society representatives. Yet, many were baffled by the appointment of a 28 year old resident physician and male model (Andrei Baciu) with close ties to a National Liberal (PNL) member of the European Parliament (Cristian Buşoi).

This nomination provided a glimpse into the secret deals reached between the President, the new Prime Minister and members of the political class, in order for the latter to convey their support in Parliament. The deal allowed some people working in the “system” to obtain a ministerial office. For instance, the minister for regional development, Vasile Dâncu, has close ties to the leadership of the Social Democrats.

In addition to these examples, several Brussels based professionals were incorporated in the new government. These individuals worked mainly at the European Commission and for the Romanian Permanent Representation. This has constituted a second political novelty for the country over the last few weeks, and possibly with little precedent in other EU nations. These ‘Euro-technocrats’ are believed to be more reformist in character and were potentially hand-picked by the designated Prime Minister.

Finally, several members of civil society organisations were nominated for office, including the head of the American Freedom House NGO, Cristina Guseth. Her nomination was however withdrawn after a poor showing during the questioning process in parliament, which she nevertheless passed. This was yet another sign that MPs were instructed to vote en masse for the new government, even at the parliamentary hearings stage.

Two factors are apparent in these developments. First, members of the new cabinet were selected in a somewhat hasty manner, with no rigorous selection principles in place and, unfortunately, not in a very transparent manner. Second, the new government is largely a patch-work that reflects the compromise reached by President Iohannis with members of the political class, which was necessary in order to safeguard political support for the new Prime Minister.

Despite this fact, there are still many potential reformists and new faces running major ministries. The key issue is the extent to which the new cabinet will have the ability to manage their ministries effectively, and the degree to which their work will be inherited from their predecessors.

Governing the dysfunctional state: the different faces of politicisation

The concept of the ‘dysfunctional state’ is illuminating in the Romanian case. There are several streams of academic literature focusing on issues of state governance and these streams all deal with the idea of dysfunctional and poorly governed countries. Yet politics lies at the core of this dysfunctionality and is mediated by processes of politicisation.

Positive politicisation would be the ability of politicians to provide guidance and support to the state apparatus, in line with various political principles. By contrast, negative politicisation is not only the inability or unwillingness to provide such support, but can also refer to the adoption of measures or corrupt behaviour that will affect the functioning of state institutions. Overall, we can see politicisation as a wider societal phenomenon in which politicians will seek to influence, or hold a strong grip, on many aspects of state governance.

Three very different examples from Romanian contemporary developments may provide an insight into the way negative politicisation may manifest. First, the presidential elections of November 2014 were criticised for being poorly organised abroad on the basis that this would prevent the Romanian diaspora from expressing its clear political choice for Iohannis. And, indeed, there was some reasonable evidence showing that the government, led at the time by the presidential favourite Victor Ponta, did not allocate sufficient resources to polling stations outside the country.

Second, there has been a notably poor performance on the part of the Romanian authorities in managing and absorbing European funds, particularly the 19.6 billion euros of Structural Funds it was allocated for 2007-2013. Here, previous research has shown that a lack of political support towards specialised institutions has damaged the latter’s ability to manage these resources.

Third, the recent tragedy at the Colectiv club fire has shown how several state institutions (local city hall, Department for Emergency – ISU), as well as private firms, simply ignore rules in the area of health and safety. In this context, some investigators have followed petty corruption leads in which club and bar licences have been granted in exchange for bribes to local officials and even safety inspectors.

Overall, the negative role played by political officials is the glue that links all these different events together. Politicisation affects the nature of many state institutions, rendering them dysfunctional. With all this, it must be said that representatives of the above institutions, be they diplomatic staff, public funds administrators, local civil servants or firemen/doctors, are to a good extent capable of carrying out their duties in a professional manner.

The importance of politicisation is that it prevents this from happening. It renders their work obsolete or channels their energy towards achieving politicised goals. Therefore, one can argue that at the core of this dysfunctional state is simply the inability of political elites to provide decent leadership, guidance and solutions. Given all this, the question is how will the new Romanian government manage to fulfil its role?

The challenges awaiting the new government

Several key challenges await the new ‘technocratic’ government. First, given its limited political mandate and its image as a transition government, Dacian Cioloş and his associates will have limited capacity to enact substantial reforms. Its brief governing programme was watered down several times since being launched. For instance, the provisions for urgently amending legislation on electing mayors and heads of County Councils (in two rounds) was taken out, most probably due to political pressure.

This may show the extent to which parliamentary political forces are keen to limit the damage that the new government may be able to inflict on them. Given that Romanian administrative changes may only be instilled through new legislation, the Parliament will take advantage of its role as veto player and block any legislation that will be seen as “dangerous”.

Second, every Romanian child learns in school about the great fights between the Romanian Voivodes and the Ottoman Empire. When faced with the threat of war, one strategy adopted by the first was to scorch the land and poison fountain water so that the invaders would be slowed down in their advance. To a great extent this is a strategy adopted by many Romanian politicians when vacating office. Many of the problems that the new government will inherit may take years, or a radically different approach, to solve.

For example, the Ministry of Transport has been one of the most politicised administrative bodies in the country. Its satellites, such as the Romanian National Highway Company (CNADNR) and the Romanian Railway Company (CFR), have suffered from years of mismanagement, corruption and acute politicisation. Reforming these companies is an incredibly difficult task that not even a strongly mandated political government would aim to tackle.

Third, many second-level political officials are political party associates. Liviu Dragnea, the head of the PSD, has publicly stated that the new Prime Minister will not (be allowed to) replace politically associated personnel. In many ways, the functioning of state institutions is hampered by the negative role played by affiliate political staff. In exchange for political support, the new government has vowed not to carry out what was blatantly referred to as “administrative purges” of political personnel. The technocrats of the cabinet may face strong resistance from many of these political affiliates, who often hold the political keys to Ministries, drawing on clientelistic ties in order to reinforce their status.

Finally, Romanian civil servants are used to political changes and know what these entail for the public administration as a whole. The lack of assumed responsibility or a general sense of apathy among many of those working in the local and central public administration can clearly be linked to processes of negative politicisation. One of the greatest difficulties for the new government will be to motivate civil servants. The new government programme talks about a “professionalisation of the public administration” and carrying out “evaluations based on competence and performance”. Although these principles were always on the public agenda for public administration reform, they were never carried out. The potentially short life span of the Cioloş government may not help solve this issue.

Any hope for reform?

One of the key achievements of the recent street protests was that they highlighted the inability of the political class to manage state institutions. This dysfunctionality was one of the core concerns of demonstrators, generally captured by the slogan ‘corruption kills’. One year after being elected as President, Klaus Iohannis has reiterated that there is a need for a reformed political class. In his view, often expressed through social media, new political movements and parties are necessary to challenge the current establishment.

Street protesters and/or civil society representatives were particularly polarised on this issue. It is increasingly difficult to imagine new political movements emerging from ‘the street’. Although some innovative forms of citizen consultations did develop during the protests, they did not yet materialise in any political movements.

What is clear for many established political parties is that the status quo cannot hold. Street protests, regular consultations with civil society and a good display of management skills from the new government may put more pressure on them to reform. Some parties have stated that they will put forward new faces during the upcoming elections in 2016. There are thus some signs that old parties are willing to at least adopt changes in principle, superficial though they may be.

Whatever the case may be, the new Cioloş government will have to act quickly. It has a limited window of opportunity to deliver on some promised, yet limited, reforms. It will act under the constant threat of internal political sabotage or external political opposition from the parliament, and its legitimacy will be easily eroded if it doesn’t deliver results. This will give heart to those political parties sitting on the outside who would like to regain power and return to business as usual. In that case, street protests may again be the only viable option for those trying to reshape Romanian politics.

POST as edited and published on the LSE Europp blog:

http://blogs.lse.ac.uk/europpblog/2015/11/25/governing-a-dysfunctional-state-the-challenges-facing-romanias-new-technocratic-government/

Advertisements

Zece propuneri pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene în România

Stimate domnule Prim ministru Cioloş,

Stimată doamnă Comisar Creţu,

Stimată doamnă Ministru Răducu,

Vă scriu aceste rânduri cu speranţa că veţi găsi utile ideile de mai jos.

O parte din problemele pe care România le are astăzi de înfruntat în domeniul gestionării fondurilor europene tind să imite o serie din chestiunile cu care ne-am confruntat deja în 2007/2008. Există deci riscul real ca o parte din scenariul 2007-2013 să se repete. Un semn în această privinţă sunt întârzierile cu care sunt demarate noile apeluri de proiecte, parţiala îndeplinire a condiţionalităţilor ex-ante, dar şi întârzierile acreditării sistemelor de management şi control, pentru perioada 2014-2020.

Având în vedere bogata dumneavoastră experienţă şi faptul că cunoaşteţi o bună parte din aceste chestiuni, vă rog să citiţi mai jos o serie de idei care, sper eu, v-ar putea ajuta în dezvoltarea unor idei care să ducă la îmbunătăţirea gestionărilor fondurilor comunitare nerambursabile, în speţă structurale şi de investiţii. O bună parte din aceste idei au la bază cercetarea extinsă de doctorat pe care am întreprins-o în ultimii trei ani de zile şi discuţiile pe care le-am purtat cu zeci de persoane care lucrează în sistem şi în afara acestuia.

Zece propuneri pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene în România

1.Acord politic pe termen lung între toate partidele politice pentru asigurarea unui cadru instituţional şi administrativ adecvat pentru gestionarea fondurilor europene.

O mai bună coordonare instituţională şi administrativă nu poate avea loc fără un acord politic. De multe ori neprioritizarea folosirii fondurilor europene la cel mai înalt nivel politic, lipsa unui sprijin politic consistent, precum şi slaba capacitate de înţelegere a decidenţilor politici (Miniştri, Secretari de Stat, Şefi de Consilii Judeţene) asupra aceste procese au încetinit gestionarea sau adoptarea unor soluţii rapide sau/şi adecvate. De aceea este nevoie ca politicienii de la toate nivelurile (central, judeţean, local) să înţeleagă şi să cadă de acord asupra nevoii de a prioritiza folosirea acestor fonduri, mă refer aici în special la Fondurile Structurale şi de Investiţii Europene şi Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală pentru 2014-2020.

2.Colectiv – modernizarea infrastructurii de siguranţă şi sănătate în România.

Tragedia din cadrul clubului Colectiv a făcut publică infrastructura precară de siguranţă din România. Mai mult declaraţia şocantă a domnului Sorin Câmpeanu cu privire la faptul că doar 7% din şcolile din România au autorizaţie din partea Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă relevă gravitatea situaţiei. Vă rog să luaţi în considerare posibilitatea de a adresa o solicitare expresă către serviciile din cadrul Comisiei Europene pentru a permite crearea unei axe prioritare şi prioritate de investiţii (cu precădere în viitorul Program Operaţional Regional – POR) pentru a adresa nevoie de modernizare a infrastructurii de siguranţă în toate clădirile publice din România (şcoli, universităţi, spitale, instituţii centrale şi locale).

Totodată, aceste proiecte ar putea fi decontate cu finanţate din perioada 2007-2013 şi ar preveni, în baza unei decizii la nivelul Comisiei, Consiliului UE şi Parlamentului European, dezangajarea de fonduri din perioada de finanţare care urmează să se încheie la sfârşitul lunii Decembrie.

3.Utilizarea adecvată şi mult mai rapidă a fondurilor din Asistenţă Tehnică

După cum ştiţi proasta întrebuinţare a fondurilor din cadrul Programului Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT) au afectat dezvoltarea unei capacităţi administrative suficiente la nivelul Autorităţilor de Management / Organisme Intermediare. Este nevoie de o mai bună utilizare a acestor fonduri, în 2014-2020, pentru pregătirea administratorilor din cadrul tuturor instituţiilor de gestionare, precum şi pregătirea beneficiarilor, dar şi dezvoltarea unor proiect de interes regional / naţional.

4.Ocuparea tuturor posturilor vacante din cadrul autorităţilor de gestionare

Declaraţia domnului prim ministru Cioloş cu privire la nevoile unor criterii transparente a fost una de foarte bun augur. Nu de foarte puţine ori, în special pentru funcţiile executive din cadrul Autorităţilor de Management, au fost numite persoane cu anumite inclinaţii politice, şi mai puţin cu abilităţi profesionale. Funcţiile executive sunt cheie în acest domeniu.

Totodată, vă pot sugera ca pentru cel puţin jumătate din posturile vacante să fie ocupate de persoane care nu au mai lucrat în sistem. Autorităţile de Management / Organismele Intermediare găzduiesc printre cele mai bine pregătite corpuri profesionale din administraţia publică românească. Cu toate acestea, este o foarte mare nevoie de oameni noi care să gândească diferit, să propună soluţii inovative pentru problemele confruntate. Adoptarea unor soluţii de tip şablon, aplicarea de metodologii rigide, în speţă legaliste şi birocratice, nu pot produce rezultate spectaculoase. Este nevoie de o mai mare deschidere din partea administraţiei la soluţii noi. De aceea, v-aş propune ca pentru noile concursuri, evaluarea candidaţilor să se facă mai puţin pe cunoștințele bibliografiei legale, atât de solicitate în concursurile pentru a intra în administraţia publică românească.

De exemplu, momentan se caută un expert asistent pentru Direcţia Coordonare de Sistem a Programului Operaţional Capital Uman (POCU). Un expert, chiar şi la nivel de asistent, ar putea fi evaluat pe baza ideilor şi soluţiilor pe care le poate propune, şi mai puţin pe cunoașterea mecanică a 11 legi şi regulamente (http://www.fonduri-ue.ro/images/files/transparenta/angajare/2015/17.11/Anunt.EIA.DGPCU.pdf)

5. Implicarea mult mai largă a Agenţiilor de Dezvoltare Regională (ADR) în procesul de absorbţie.

După cum ştiţi, ADR-urile au fost printre cele mai funcţionale instituţii implicate în gestionarea fondurilor europene. Cu toate acestea, atribuţiile lor rămân în continuare relativ limitate. În foarte multe din aceste instituţii lucrează persoane extrem de competente, care pot genera soluţii noi la probleme vechi. Limitarea lor la statutul de Organisme Intermediare, cu funcţii delegate doar pentru noul Programul Operaţional (POR), nu valorifică cu adevărat capacitatea acestor instituţii.

6. Accelerarea creării unor portofolii de proiecte majore pentru 2014-2020

Una din problemele care rămân în continuarea nerezolvate este aceea a stabilirii unor portofolii de proiecte care să poate fi finanţate cu rapiditate din anvelopa financiară 2014-2020. Nu se cunoaşte încă ce fel de proiecte de interes regional/naţional ar putea fi finanţate. Reactivarea Consiliului Naţional de Dezvoltare Regională, prezentă în programul de guvernare (punct 2.4) este benefică doar atâta timp cât proiectele de interes regional nu vor fi politizate. Problemele apărute în cadrul modernizării aeroporturilor din Suceava, Bacău sau Iaşi pot constitui exemple negative în acest sens, animate de disensiuni politice la nivel local. Totodată, este o nevoie acută de utilizare a Master Planului de Transporturi şi de prezentare publică a obiectivelor operaţionale din cadrul acestui care vor fi în cele din urmă finanţate prin fonduri nerambursabile.

7. Achiziţii publice corecte şi eficiente.

Adoptarea noului pachet legislativ naţional poate reprezenta o nouă oportunitate pentru stabilizarea pieţei achiziţiilor publice, domeniu care a cauzat probleme majore pentru România. Cu toate acestea noua legislaţie poate genera, cel puţin în următorul an, mai multe probleme decât soluţii. Nou înfiinţata Agenţie Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) ar putea oferi un sprijin oportun autorităţilor contractante pentru a evita noi seturi de probleme. Monitorizarea tuturor procedurilor pe achiziţii publice, precum şi o mai bună pregătire şi motivare financiară a tuturor persoanelor care lucrează în acest domeniu, la toate nivelurile, ar putea contribui la îmbunătăţirea implementării proiectelor cu fonduri europene, dar şi naţionale.

8. Simplificarea procedurilor administrative şi uniformizarea lor

Mii de beneficiari pot relata cu lux de amănunte despre poverile administrative cu care se confruntă. Existenţa unor proceduri dense, complicate şi pe alocuri inutile, afectează în continuare capacitatea beneficiarilor, dar şi a administratorilor, de a se concentra pe implementarea proiectelor. Se creează astfel un spaţiu de gestionare a proiectelor ce pune accentul pe o cultură a bifării de liste şi a verificării de bibliorafturi de documente, cu consecinţe dezumanizante pentru toţi cei implicaţi. E nevoie de o comasare şi centralizare a regulilor existente, o limitare a folosirii instrucţiunilor de implementare şi o standardizare a tuturor documentelor, dar şi o standardizare a interpretării procedurilor utilizate, atât pentru beneficiari cât şi pentru autorităţile de gestionare.

9. Combaterea iregularităţilor / fraudelor

Din toate problemele existente în perioada de implementare care urmează să se încheie, chestiunea iregularităţilor şi a fraudelor a fost una cu consecinţe profunde. După cum cunoaşteţi, România a avut un nivel ridicat de pre-suspendări, întrerupere de plăţi şi de corecţii financiare. Este nevoie de o bună implementare a măsurilor din planul cadru dezvoltat recent în cadrul Ministerului Fondurilor Europene. Un astfel de plan, şi nivel de control, ar trebui extins către toţi beneficiarii şi părţile terţe care activează în domeniu.

10. Sprijin constant acordat beneficiarilor

Este o nevoie acută de îmbunătăţire a capacităţii beneficiarilor de toate tipurile, fie ei publici sau privaţi, locali sau centrali. Lipsa de instruire, capacitate şi motivaţie a multor reprezentanţi din această categorie a creat numeroase probleme. E nevoie de o strategie adecvată şi de întâlniri periodice cu beneficiarii şi de o mai traducere adecvată a doleanţelor acestora în instrumente de lucru şi soluţii. Lipsa de încredere dintre finanţatori şi beneficiari, a condus la o proastă implementare a multor proiecte, dar şi la o lipsă de responsabilizare şi de motivaţie. Mai mult, absorbţia de dragul absorbţiei ar trebui să rămână doar o lecţie a trecutului. Beneficiarii care vor eşua în implementarea adecvată şi ne-sustenabilă a proiectelor lor, dar şi firmele de consultanţă, furnizorii sau contractanţii care încalcă legea şi principiile din spatele acestor proiecte, trebuiesc sancţionaţi.

Pe lângă aceste idei, consider necesară crearea unui grup de lucru de experţi independenţi în materie de fonduri europene, care să aducă laolaltă reprezentanţi ai autorităţilor de gestionare, beneficiari, consultanţi, mediul academic şi alte părţi interesate. Acest ar putea emite o serie de recomandări cu caracter informal, care să fie luate în calcul la nivelul Ministerului Fondurilor Europene.

Consider că traducerea a cel puţin o parte din aceste idei în soluţii concrete ar putea accelera procesul de absorbţie şi facilita tranziţia către noua perioadă de implementare.

Pe lângă toate acestea, aş dori să fac şi o altă sugestie, ce ar putea fi transmisă la nivelul Ministerului de Finanţe. E nevoie de preluare a unor principii, asemănătoare cu cele pentru finanţarea europeană, şi transpuse la nivelul selectării şi implementării proiectelor finanţate din bugetul de stat. Transparentizarea, monitorizarea şi selectarea unor proiecte de calitate va fi singura metodă pentru a evita, pe termen mediu şi lung, abuzul sau deturnarea de fonduri publice.

Astăzi, există această şansă pentru ca România să îşi îmbunătăţească simţitor capacitatea de a gestiona fondurile primite din partea Comunităţii Europene, dar şi filozofia gestionării fondurilor naţionale, fonduri ce nu mai trebuiesc alocate conform unor criterii discreţionare, netransparente, şi cu precădere politizate.

Cu speranţa că veţi găsi o fărâmă de utilitate în aceste idei, vă mulţumesc pentru atenţia acordată şi vă doresc mult succes în noul mandat, şi în acest domeniu crucial pentru dezvoltarea României.

Cu deosebită consideraţie,

Neculai-Cristian Şurubaru

….

Scrisoare publicata si pe site-ul Europuls:

http://www.europuls.ro/2015/11/23/zece-idei-pentru-accelerarea-absorbtiei-fondurilor-europene-in-romania/

si

Contributors:

http://www.contributors.ro/administratie/zece-propuneri-pentru-accelerarea-absorbtiei-fondurilor-europene-in-romania/

Toamna vrajbei noastre Colectiv(e) – drumul către ceva nou

Scriu rândurile acestea ȋn primul rând pentru mine, pentru a-mi limpezi gândurile despre ceea ce s-a ȋntâmplat şi se ȋntâmplă ȋn continuare ȋn România.

A vuit Facebook-ul de idei despre cine, ce şi cum, iar pentru câteva zile am fost mâhnit gândindu-mă la cum s-a trecut atât de repede de la Colectiv la planuri, cu iz dâmboviţean, de stabilire a noului Guvern. Îmi dau seama că esenţa acolo rămâne şi anume ȋn restabilirea unei autorităţi guvernamentale. Însă mai mult ca niciodată, există şansa ca statul / sistemul să fie resetat. Sunt sigur că statul român poate fi unul funcţional şi poate servi intereselor societăţii, şi nu unor grupări transpartinice, organizate formal ȋn actualele partide politice. Sunt naiv? Nu cred. Cred că există şansa reală de reasamblare a plăcilor tectonice care stau la baza statului român. Un stat căpuşat, obosit şi disfuncţional. Un stat controlat de partide care reprezintă noile elite politice şi noua ordine de după Revoluţie. Având ȋn vedere protestele din stradă şi limbajul comun pe care ȋl vorbesc oamenii – corupţie, lipsa de transparenţă, incompetenţă şi nevoia de altceva – putem afirma că s-a ivit o nouă oportunitate pentru a reinventa Statul român. Despre asta vreau să vorbesc aici pe scurt, concret sub forma unor idei.

Astăzi mai mult decât oricând există şansa reală ca legătura sau contractul dintre Stat şi Societate să fie rescris. Statul este slujitorul societăţii. Societatea românească, prin forţa noilor generaţii prezintă astăzi o altă optică asupra lumii. Nu mai vrea să fie minţită, ȋnşelată, manipulată, dusă cu zăhărelul. Există o masă critică de oameni, peste tot ȋn ţară, care nu mai acceptă starea de fapt a naţiei. Astăzi mai mult decât oricând, se poate creiona drumul spre ceva nou. A trebuit să traversăm o tragedie colectivă pentru a ajunge aici. Mii de oameni vor rămâne devastaţi de evenimentele de la Club Colectiv. Nici un ajutor, lacrimă sau rugăciune nu va putea reda pacea familiilor şi prietenilor. Dar cei care au murit nu trebuie să fi murit ȋn van. Ca membri ai societăţii nu trebuie să permitem ca astfel de evenimente să se mai repete. Ca societate per ansamblul ei nu trebuie să mai permitem statului să fie disfuncţional, mai ales prin politizare, şi anume prin afilierea la grupări politice a căror interes nu este articularea unor politici şi reprezentarea votanţilor lor, ci simplul jaf public instituţionalizat.

Un lucru pare evident – reformarea statului şi a instituţiilor României nu poate fi ȋnfăptuită de partidele politice actuale. Nu cel puţin ȋn starea ȋn care se prezintă. Personal, cred că politicienii români sunt incapabili să ȋnţeleagă cu exactitate ce li se solicită din stradă. Însuşi Klaus Iohannis a dovedit acest lucru. Cu o legitimitate fără precedent ȋn cadrul societăţii post-decembriste, Klaus a eşuat ȋn a ȋnţelege cu adevărat dorinţele societăţii. Societate care cu un an ȋnainte l-a ales preşedinte. Mai mult acesta a confundat strada cu o mână de organizaţii alese pe sprânceană, care au participat la consultările de la Cotroceni. Nu voi intra prea mult ȋn detalii. În esenţă, consultarea persoanelor prezente poate a avut efecte benefice şi poate sta la baza unui model nou de comunicare cu instituţiile statului. Eşecul ȋnsă de a ȋnţelege strada poate fi văzut ca o alegere din partea domniei sale. O alegere politică, ca semn de recunoştiinţă faţă de familia politică care l-a ajutat să-şi ocupe funcţia de azi şi care ȋn mod evident ȋşi aşteaptă rândul la guvernare.

Nu este ȋn interesul acestor entităţi politice să se alinieze cu dorinţele străzii, deşi clasă politică românească doreşte să profite de pe urma ei. Trecutul recent dovedeşte că au şi reuşit acest lucru. Dar aici poate interveni ruptura faţă de trecut. Partidele politice profită de lipsa de organizare a străzii şi a protestatarilor. Astfel, ȋn linie cu atributele şi regulile democraţiei din România, cred că momentan cea mai bună soluţie este crearea unor mişcări politice noi. Resetarea sistemului nu se poate face cu partidele actuale ci printr-o serie de noi partide politice.

Partide care să reprezinte cu adevărat interesele votanţilor lor şi care să facă legătură dintre societate şi stat ȋn mod adecvat. Partide care să ȋnţeleagă că funcţia lor principală este să reprezinte, articuleze şi să susţină interesele tuturor cetăţenilor din societate prin actul guvernării. Partide care să nu mai umple de semnificaţie actualul sens denaturat al cuvântului.Partide noi care să fie diverse ideologic sau ca şi organizaţii. Partide de stânga, partide dedreapta. Partide care să ȋnlocuiască treptat clasa politică şi care să o ȋmpingă de la spate pe cea veche ȋn a se reforma. Partide care să susţină ȋmbunătăţirea condiţiei precarea a municitorilor şi salariaţilor, partide care să ceară taxarea corporaţiilor, partide care să susţină capitalul autohton sau străin, partide care să susţină inovaţia şi antreprenoriatul. Partide care să depolitizeze statul şi să promoveze meritocraţia, reforma educaţiei şi decenţa pe care o aşteptăm cu toţii.

Partide care să aibe ȋnsă un numitor comun, şi anume capacitatea de a se uni ȋmpotriva actualelor partide pentru a forma ȋn viitorul apropiat sau mediu, Guvernul României. Crearea unor partide este unica soluţie prin care dorinţele articulate ȋn stradă să poată fi transpuse ȋn realitate. Lista revendicărilor creşte de la o zi la alta şi sper că aceasta va fi centralizată. Cel mai mult m-am bucurat săptămâna asta când am văzut că protestarii se organizează şi că ȋn mod natural ȋşi exprimă doleanţele, ȋn public, pe hârtie, şi de ce nu, şi online. Sentimentul că există capacitatea de organizare m-a bucurat enorm. E un proces care va luat timp şi sper ca aceste consultări originale din stradă să se extindă la nivelul ţării sub forma unor consultări cetăţeneşti reale şi reprezentative. Aceste consultări pot sta la baza creării noilor partide. Ele pot fi organizate ȋn următoarele săptămâni / luni peste tot ȋn ţară. Tinerii din România sunt foarte creativi şi pot dezvolta metode diverse pentru facilitarea acestor consultări. La finalul acestora sunt sigur că o nouă viziune va putea fi schiţaţă.

O viziune pentru dezvoltarea României si organizare, două principii care pot sta la baza creării noilor partide. Un al treilea principiu este de asemenea necesar şi anume CURAJ. Curaj din partea celor implicaţi ȋn stradă pentru a se organiza şi pentru a genera sâmburele organizaţional a acestor noi mişcări politice. Curaj pentru a duce această luptă mai departe. Deşi pare că nu lipseşte momentan, am senzaţia că foarte multe persoane ȋncă păstrează o doză de scepticism, neȋncredere ȋn capacitatea de a face politică sau pur şi simplu iau ȋn derâdere idee de partide noi. Modul ȋn care s-a făcut politică ȋn România ne-a denaturat viziunea despre ceea ce este ea cu adevărat, mai exact reprezentarea intereselor membrilor societăţii ȋn cel mai democratic şi demn mod cu putinţă.

Trei mari pericole planează momentan asupra acestor oportuniţăţi. Primul, delăsarea străzii şi a tuturor cetăţenilor care au luat parte la proteste din varii motive. Al doilea, lipsa de organizare la nivelul străzii. Prin stradă nu mă refer aici nu doar la cei care participă fizic la proteste ci la toţi aceia care sunt cu trup sau/şi suflet alături de manifestanţi, care vorbesc acelaşi limbaj şi care sunt ghidaţi de aceleaşi idealuri. Lipsa de organizare, ȋntâlniri sau discuţii, care să ducă la stabilirea unor puncte concrete poate fi cea mai periculoasă. Al treilea, ȋn strânsă legătură cu titlul acestui articol, este ȋnvrăjbirea oamenilor sau crearea de diferite facţiuni care să nu comunice una cu cealaltă din diferite mize meschine sau ideologice. Dezbinarea e o trăsătură colectivă puternică ce trebuie depăşită ȋn astfel de momente. Părerea fiecăruia dintre noi contează şi un filon comun poate fi găsit. E de datoria noastră să-l căutăm ȋn primul rând, mai ales ȋn momente ȋn care se poate ajunge la o resetare reală a sistemului.

Cred ȋnsă ȋn România, ȋn cetăţenii ei frumoşi, ȋn foştii mei colegi, ȋn tinerii şi bătrânii care au ieşit ȋn stradă, ȋn tinerii care au murit strigând – „The day we give in is the day we die”. Crearea unor noi partide politice noi este singura soluţie. O soluţie care trebuie să fie ȋn ton cu se cere ȋn stradă. O soluţie ce nu trebuie deturnată de către interese obscure sau de oportunişti mediatici sau elitişti. Cred că noile partide româneşti pot fi entităţi moderne de reprezentare şi responsabile ȋn faţa alegătorilor. Partide cu mecanisme de control şi de selecţie puternice, dominate de un simţ real al refomei şi dominate de principii etice. Nimic mai mult, nimic mai puţin. Astfel vom putea folosi democraţia pentru noi şi ȋmpotriva actualelor partide. Trebuie să-i batem la propriul joc şi să le arătăm că o democraţie nu ȋnfloreşte decât atunci când aleşii reprezintă interesele societăţii lor ȋn mod real şi fără nimic de ascuns. Pentru asta organizarea, comunicarea şi solidaritatea sunt principiile care pot ghida strada, şi pe toţi aceia care cred ȋn destinul nostru colectiv şi ȋn drumul către ceva nou. Mult curaj celor din stradă, regret că nu pot fi acolo fizic ȋn aceste momente esenţiale dar sunt cu mintea şi sufletul alături de voi. Înainte!

Despre Cotroceni – Scrisoare deschisă domnului preşedinte ales Klaus Iohannis

Stimate Domnule Preşedinte Iohannis,

Vreau să vă felicit pentru funcţia pe care aţi obţinut-o pe 16 noiembrie şi pentru ȋncrederea pe care aţi dobândit-o din partea românilor de pretutindeni.

Vă scriu astăzi ȋn ajunul zilei de 1 Decembrie şi la câteva săptămâni de la comemorarea a 25 de ani de la Revoluţie. Pe 16 noiembrie am votat după o aştepare de circa 6 ore la secţia de votare nr. 158 din Portsmouth, Marea Britanie. Mă pot declara norocos că am reuşit să-mi exercit acest drept ȋn comparaţie cu alţi conaţionali.

Urma la rândul meu să vă scriu o scrisoare pe chestiunea prezentată de Revista 22. Sunt de acord cu ȋndemnul pe care l-aţi primit pe această temă. Şi eu consider că ar fi un prim semnal eronat să vă alegeţi consilieri care suferă de o lipsă de integritate profesională şi care au ȋn spate o afliere politică puternică. Ideea centrală a acestei scrisori este următoarea: proiectele dumneavoastră pot fi de succes dacă veţi avea alături oameni bine pregătiţi, cel puţin o parte din ei selectaţi prin concurs public, ȋn mod meritocratic şi transparent.

Având ȋn vedere recentele speculaţii din presă cu privire la faptul că este dificil să cooptaţi ȋn echipa dumneavoastră consilieri din cauza salariilor mici din cadrul administraţiei prezidenţiale, doresc să vă sugerez această potenţială soluţie cel putin pentru o treime din echipa de consilieri: organizaţi un concurs public pentru ocuparea acestor funcţii şi astfel veţi putea selecta ȋn echipa dumneavoastră tineri competenţi şi dedicaţi a căror motivaţie nu se rezumă la interese politice şi materiale. Aveţi nevoie de oameni cu minţi fragede, neatinse de viruşi politici, şi care ȋncă mai cred ȋn idealurile teoretice pe care le-au ȋnvăţat pe băncile şcolii. Aveţi nevoie de consileri bine pregătiţi şi care vă vor susţine ȋn mod sincer, şi nu de politruci experimentaţi.

Aceşti oameni pot contribui ȋn mod real la ideile pe care le aveţi despre liberalizarea pieţei politice, reformarea administraţiei, reconectarea cu Diaspora şi introducerea votului electronic şi prin corespondenţă. Aceşti oameni pot face legătura dintre politici publice şi politică şi pot restabili conexiunea dintre societatea civilă şi administraţia prezidenţială. Nu aveţi nevoie de persoane care să asiste pasiv la perpetuarea status-quo-ului. Cotroceniul ar putea fi un laborator ȋn care se pot naşte idei despre cum va arăta România anului 2030 sau 2050. Cotroceniul poate reprezenta, ălături de alte instuţii funcţionale actuale, schimbarea şi poate da tonul reformei instituţiilor executive şi legislative ale statului român. Consider că veţi avea numai beneficii dacă veţi organiza un concurs public prin care să atrageţi o echipă tânără şi competentă, capabilă să vă ofere o radiografie reală a societăţii româneşti şi a problemelor cu care se confruntă ea astăzi.

Cred cu tărie, domnule Preşedinte, că dacă veţi organiza un concurs pentru funcţiile de Consilier prezidenţial veţi putea aduce lângă dumneavoastră oameni valoroşi care să vă sprijine pentru următorii 5 ani. Cunosc zeci de astfel de persoane care ar aplica pentru o asemenea poziţie. Cunosc zeci de tineri care şi-ar fi dedicat cariera administraţiei publice ȋn România dar care nu au avut ocazia sau au renunţat datorită lipsei de oportunităţi şi a politizării excesive a structurilor administrative. Cunosc zeci de tineri care ar dori să se implice la nivel politic mult mai mult, ȋnsă sunt descurajaţi de sistemul partidelor din România şi de dificultatea creării unor noi mişcări politice.

Desigur, decizia vă aparţine ȋn ȋntregime. Cred ȋnsă că votanţii dumneavoastră au dorit o adevărată schimbare şi alegerea ȋn mod public prin concurs a cel puţin unei părţi din echipa dumneavoastră ar putea fi un prim semnal pentru schimbarea modului de a face politică ȋn România. Fac parte dintr-o generatie care nu va mai accepta cu uşurinţă politizarea administraţiei şi ineficienţa clasei politice şi care va lupta pentru normalizare, profesionalism şi integritate.

Mi-ar face o deoesbită plăcere să ştiu că aţi reuşit să citiţi aceste rânduri sau că aţi luat deja ȋn calcul această idee. Vă mulţumesc pentru timpul acordat şi vă urez mult succes ȋn mandatul dumneavoastră prezidenţial.

Cu deosebită consideraţie,
Neculai-Cristian Şurubaru

Şapte puncte pentru reformarea României. Care din candidatul la Preşedinţie pune cu adevărat punctul pe “i”?

Având ȋn vedere lipsa reală de dezbatere despre problemele ţării şi semi-dezbaterile prezidenţiale de care am avut parte, aritcolul de faţă ȋşi doreşte să facă o trecere ȋn revistă a principalelor puncte care ar putea duce la o reformare a României şi cum sunt ele văzute de către cei doi prezidenţiabili, Klaus Iohannis şi Victor Ponta. Problemele sunt iniţial descrise pe scurt din punctul meu de vedere şi sunt analizate apoi ȋn platformele electorale ale candidaţilor. Fiecare temă este punctată de la 1 la 5, ȋn funcţie de o matrice dezvoltată pentru această analiză. Miza este de a sublinia ȋn ce măsură pun candidaţii punctul pe”i” şi cât de coerentă este viziunea lor pentru dezvoltarea României. Programele candidaţilor pot fi găsite aici şi aici.

E dificil ca tânăr să accepţi anumite situaţii. Să accepţi ȋn primul rând că ţara ȋn care ai crescut şi ai fost educat este afectată de mediocritate economică, morală şi politică. Că ȋn continuare multe din cunoştiinţele tale trăiesc la limită. Că multe din resursele ţării au fost monopolizate de clientele politice şi de tranziţie. Că o bună parte din cercurile intelectuale şi ale societăţii civile se angajeză ȋn aceleaşi conflicte meschine şi că duc lipsă de viziune şi rigoare. Cum ar fi arătat România astăzi dacă am fi avut o altfel de abordare, alţi politicieni, mai puţină corupţie, mai mulţi oameni modeşti şi conştienţi de rolul şi de aportul lor la societatea ȋn care trăiesc? Plecând de la acest ton, articolul de faţă descrie câteva din punctele necesare pentru dezvoltarea României şi le examinează prin prisma platformelor celor doi prezidenţiabili. O bună parte din aceste idei circulă deja ȋn spaţiul public, ȋnsă ȋn contextul alegerilor prezidenţiale nu este clar care sunt viziunile politice promovate de către candidaţi. Din punct de vedere metodologic, articolul acordă, pe baza analizei platformelor candidaţilor un punctaj de la 1-5 pentru fiecare item, şi prezintă la final scorul adunat al tuturor acestor itemi pentru fiecare candidat ȋn parte. Desigur, analiza este un exerciţiu subiectiv, ȋnsă am ȋncercat pe cât se poate de mult să fie nepărtinitoare. Ȋn plus, nu dimensiunea ideologică a programelor a fost urmărită, ci ȋn principal expunerea problemelor de către candidaţi şi prezentarea unor potenţiale soluţii de către aceştia. Cât de fezabile sunt sau nu acestea şi ȋn ce scară ideologică se ȋncadrează este deja un alt subiect.

Până acum, nu ai cum să nu observi că ȋn campania prezidenţială temele şi punctele de discuţie nu subliniază ȋn mod adecvat problemele reale cu care se confruntă România. Din contră. E dificil să existe o viziune ȋnchegată a ceea ce ȋnseamnă aceste probleme. Până la urmă asta face ca tranşarea lor să fie o chestiune de decizie politică. Ȋn al doilea rând, fiecare candidat pune diferit punctul pe „i” şi vede altfel chestiunile majore care afectează România. Ȋn al treilea rând, Constituţia României oferă ȋn continuare un cadru extrem de evaziv, ȋn care competenţele Preşedintelui sunt limitate, având la dispoziţie puţine opţiuni pentru a se ocupa de chestiunile de mai jos. Cu toatea acestea, Preşedintele poate deschide şi modera discuţia ȋntre diferite segmente societale cu privire la aceste probleme. Astfel, rolul său ar putea fi mult mai important decât cel asumat ȋn ultimii 10 sau chiar 25 de ani.

Având ȋn vedere cele de mai sus, principalele puncte analizate ȋn platformele prezidenţiale sunt următoarele.

1) Sărăcia – care este viziunea candidatului despre sărăcie şi ce soluţie propune el ȋn acest sens? Nu prea ai cum să vorbeşti despre sărăcie dacă nu ai experimentat-o. Ȋn primul rând, nu ai cum să nu fii uimit şi umilit de atitudinea pe care unii din prezidenţiabili o au faţă de acest subiect, dar şi de averile considerabile pe care le-au strâns ȋn jurul lor. Ȋnsă câţi din candidaţi propun o viziune adevărată pentru combaterea acestui flagel care afectează peste 40% din populaţia României (ȋn 2012)? România este pe penultimul loc ȋn Uniunea Europeană la justiţie socială, grad de sărăcie şi excludere socială. Ȋn România următorilor ani se vor accentua diferenţele de clasă socială, ȋn funcţie de venit şi de „statut” social. Asta atrage şi problema unei perpetue demonizări a săracilor. Viitorul preşedinte ar putea lucra pentru a aduce laolaltă diferitele clase sociale şi ar putea convinge noua „clasă de mijloc” românească de nevoia de coeziune socială şi de oportunităţile economice pe care aceştia le pot crea.

Ȋn platforma sa electorală, Iohannis leagă chestiunea sărăciei ȋn special de mediul rural şi de declinul demografic din România. Ȋn timp ce planurile sale pentru ȋmbunătăţirea aspectelor demografice sunt relativ bine dezvoltate, el consideră că sărăcia ar fi indirect tratată prin măsurile pentru dezvoltare economică pe care acesta le propune. Ponta foloseşte frecvent tematica sărăciei şi a persoanelor defavorizate. Pe de o parte, sărăcia este ȋn vizunea sa o consecinţă a conflictelor politice dintre instituţiile statului, referindu-se aici şi ȋn mod frecvent la „regimul Băsescu”. Pe de altă parte, Ponta accentuează nevoia reducerii diferenţelor ȋntre categoriile sociale. Pe lângă eliminarea inegalităţilor sociale, Ponta propune ca potenţiale soluţii politici sociale, regionalizarea şi direcţionarea fondurilor europene spre politici anti-sărăcie, dar şi prin lupta anti-corupţie şi ȋmbunătăţirea situaţiei tinerilor. El este candidatul care abordează mult mai amplu această chestiune.

Candidaţi(alfabetic) Iohannis Ponta
Scor 1-5 3 4

Legendă scor:

1 – Nemenţionerea termenului, a problemei sau a fenomenului;

2 – Menţionarea difuză şi neclară a problemei, nepropunerea nici unei linii de acţiune;

3 – Menţionarea moderată a problemei, propuneri de acţiune prezente ȋnsă neclare sau lipsite de inovaţie;

4 – Menţionare adecvată a problemei, propuneri de acţiune bine conturate, susţinute ȋnsă prin viziuni şi soluţii neclare;

5 – Menţionare extrem de adecvată şi descriere bogată şi pertinentă a problemei, propuneri de acţiune bine conturate, bazate pe o viziune clară şi pe acţiuni fezabile, inovative.

2) Educaţia – cum putem face să restabilim prestigiul şi importanţa educaţiei şi a meseriei de „dascăl” ȋn România? Care sunt soluţiile candidaţilor pentru ȋmbunătăţirea acestui sector cheie? Cum putem aştepta ca un stat care alocă ȋn 2006 – 4.12% din Produsul Intern Brut (PIB) şi ȋn 2012 – 3.01% din PIB, conform Eurostat, să aibă profesori bine pregătiţi şi motivaţi şi elevi / studenţi performanţi. Indiferent de realităţile fiscale cu care se confruntă statul român, lipsa de investiţii ȋn educaţie va perpetua lipsa de pregătire şi motivaţie a celor implicaţi şi a celor care trebuie să beneficieze de sistemul educaţional. Ȋn plus, ȋn contextul ȋn care rata de promovabilitate la Bacalaureat a scăzut, există o nevoie clară de dezvoltare a ȋnvăţământului profesional post-liceal. Un model ar putea fi şcolile olandeze Hogeschool care pun accentul pe dezvoltarea unor competenţe practice şi care rivalizează foarte bine cu universităţile tradiţionale. Nu ȋn ultimul rând, clientelele academice, fabricile de diplome şi lipsa unui sistem real de reviziuire academică (peer-review), precum şi lipsa investiţiilor ȋn sectorul universitar, duc la o lipsă totală de performanţă a universităţilor şi a cercetării româneşti. Pe de altă parte, mulţi din absolvenţi nu ȋşi găsesc de lucru după terminarea studiilor pentru că fie nu sunt pregătiţi pentru a intra pe piaţa muncii sau deoarece nu există suficiente oportunităţi profesionale ȋn concordanţă cu pregătirea lor. Astfel, foarte mulţi tineri nu pot contribui şi sunt condamnaţi la un statut de semi-sărăcie, ceea ce duce şi la crearea unor sentimente de injustiţie inter-generaţională.

Iohannis vorbeşte despre nevoia unui sistem educaţional performant care ar trebui să se axeze pe consistenţă ȋn sistemul pre-universitar, acumulare de competenţe ȋn sistemul universitar, cercetare şi educaţie continuă. Iohannis subliniază nevoia de o mai bună concentrare pe remunerarea şi pe ȋmbunătăţirea statutul dascălului ȋn societate. Ponta vorbeşte despre ȋmbunătăţirea standardelor şi accesului la educaţie precum şi despre trei piloni pe care să se bazeze proiectul educaţional: (a) profesorii (salarizare şi pregătire continuă), (b) planuri cadru, programe şi manuale şi (c) infrastructură (reabilitare, modernizare). Iohannis sublinează mult mai bine problemele acestui domeniu.

Candidaţi(alfabetic) Iohannis Ponta
Scor 1-5 4 3

3) Sănătatea – cum putem moderniza sistemul de sănătate ȋn România? Cum putem opri exodul de medici ȋn străinătate? La fel ca ȋn educaţie, sub-finanţarea şi proasta gestionare a sistemului de sănătate a dus la salarii mizerabile, şi la o lipsă generală de echipamente şi medicamente. Toate acestea ȋn detrimentul pacienţilor şi a personalului din spitalele româneşti. Nu de puţine ori auzim ȋnsă realităţile legate de şpaga destinată cadrelor medicale şi infirmierilor fără de care nu ţi se acordă atenţie. De ce să dai 1000 de lei şpagă pentru o operaţie de bază când ai putea să plăteşti 500 de lei, să primeşti chitanţă, şi 100% din banii tăi să intre ȋn sistemul de sănătate. Asta ȋn condiţiile ȋn care deja plăteşti contribuţia la asigurarea de sănătate. Astfel, „şpaga cu chitanţă” ar putea duce la creşterea salariilor din sistem şi la recompensarea cadrelor medicale. Există multe dezbateri specializate despre acest domeniu, ȋnsă e nevoie de atitudine fermă la nivel politic şi de crearea unei strategii pentru dezvoltarea şi reformarea sistemului de sănătate. Câţi din prezidenţiabili abordează cu luciditate şi fermitate acest subiect?

Iohannis punctează sănătatea ca pe a doua sa prioritate generală. El critică lipsa stabilităţii sistemului sanitar, ȋn speţă datorită considerentelor politice, şi solicită crearea unei strategii naţionale de sănătate. Printre principiile accentuate de el se numără prevenţia, educaţia pentru sănătate şi schimbarea de abordare “pacient-sistem sanitar”. Principalele sale direcţii de reformă vizează: creşterea volumului de servicii oferite de medicii de familie şi de ambulatorii, profesionalizarea managementului spitalelor, creşterea salariilor medicilor, controlul şi auditul utilizării fondurilor publice, precum şi creşterea bugetului pentru sănătate la 6%. Ȋn contextul statului social pe care ȋl promovează, Ponta vorbeşte despre sănatate ca despre un serviciu public şi susţine accesul egal la acest serviciu. Ponta pune accentul pe redeschiderea spitalelor şi construcţia de spitale regionale, creşterea veniturilor cadrelor medicale cu 10%, o nouă listă de medicamente compensate şi gratuite, dar şi pe extinderea reţelei SMURD.

Candidaţi(alfabetic) Iohannis Ponta
Scor 1-5 5 3

4) Diaspora – cum putem face ca românii plecaţi ȋn străinătate să se ȋntoarcă şi să contribuie la dezvoltarea ţării? Cum se poate rebalansa sistemul politic românesc printr-o mai bună reprezentare a românilor din Diasporă? Exodul a milioane de români este de fapt una din cea mai mare tragedie post-89’. Familii ȋntregi au părăsit România ȋn ultimii două decenii, ceea ce face ca România sa aibă proporţional cea mai mare diasporă din toate statele membre UE, raportat la populaţia ţării. Chinurile şi umilinţele la care sunt supuşii Românii care locuiesc şi lucrează ȋn străinătate sunt foarte puţin documentate şi nu atrag foarte multă atenţie acasă. Mai mult, dacă faci parte din Diasporă, nu ai cum să nu te simţi ignorat şi nereprezentat politic şi există sentimentul unei rupturi cu patria mamă. Votul electronic sau prin corespondenţă ar fi unul din mijloacele necesare pentru a asigura o mai bună exercitarea a dreptului democratic de a vota. Acest lucru s-a văzut clar şi ca rezultat al proastei organizări a primului tur din 2 Noiembrie. Mai mult, există o nevoie clară pentru a crea o instituţie care să reprezinte vocea românilor care locuiesc peste hotare. Aceasta ar putea ridica pe agenda Guvernului chestiunile care afectează cetăţenii românii şi ar putea lucra mult mai eficient pentru (re)stabilirea legăturilor instituţionale, economice şi culturale.

Lăsând la o parte aceste idei, ȋn platformele electorale ale prezidenţiabililor, Diaspora apare ȋn felul următor. Iohannis susţine nevoia unei politici mai active faţă de românii din afara graniţelor şi crearea unui Consiliu Consultativ format din reprezentanţii acestor comunităţi. El vorbeşte şi despre extinderea posibilităţilor de vot, contracarearea campaniilor xenofobe, ȋncurajarea parteneriatelor dintre ONG-uri naţionale şi cele ale comunităţilor din afară, derularea unor campanii culturale şi educaţionale care să sprijine crearea unei „imagini corecte/pozitive a comunităţilor de români din statul gazdă”. Ponta militează pentru reȋntoarcerea tinerilor cu studii ȋn străinătate şi preia ȋn mod integral punctele din platforma SMART Diaspora, iniţiată de Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS). Acesta sugerează printre altele reduceri fiscale temporare pentru tinerii care revin ȋn ţară, stimularea diasporei ca „punte pentru investiţiile străine” şi generarea unui „corp de experţi” din diasporă care să fie integrat ȋn structurile executive româneşti.

Candidaţi(alfabetic) Iohannis Ponta
Scor 1-5 3 3

5) Dezvoltarea economiei – care este viziunea economică a candidaţilor? Cum se poate dezvolta economia României? Cum se poate ȋmbunătăţi sistemul de colectare ale taxelor şi cum se poate combate evaziunea fiscală şi economia subterană? Existenţa unui sector agricol neperformant care angajează 30.1% din forţa de muncă românească (cea mai mare rată de angajare ȋn agricultură la nivelul UE), nestimularea mediului antreprenorial şi lipsa generală de competitivitate a economiei sunt printre principalele chestiuni cu care se confruntă România. Pe lânga asta, economia la negru este estimată undeva la 29.1% din PIB iar veniturile colectate prin taxe ajung undeva la 28.5% din PIB. Acestea sunt câteva din ȋntrebările la care am căutat răspunsuri ȋn programele celor doi candidaţi.

Klaus Iohannis condamnă faptul că economia este orientată ȋn jurul bugetului statului şi consideră că aceasta este caracterizată prin „centralizare”, „clientele politice” şi instituţii care „exersează reflexe socialiste”. Ca şi principii Iohannis promovează liberalismul economic cu tot ceea ce presupune el (e.g. proprietate privată, libertate economică şi iniţiativa privată, extinderea clasei de mijloc). Mai concret el sugerează restrângerea rolului statului ȋn economie şi menţinerea lui ca garant al unei bune funcţionări a economiei de piaţă, dar şi stimularea actorilor economici performanţi şi a IMM-urilor, precum şi aderarea la zona euro ca metodă de disciplinare a politicilor economice. Iohannis mai susţine şi capitalizarea / industrializarea agriculturii, predictibilitate fiscală şi legislativă, accesul facil al investitorilor străini la piaţa locală. Totodată el solicită regândirea relaţiei fiscale dintre stat şi contribuabili şi critică faptul că statul ȋmparte discreţionar, şi după agende politice, felii din „plăcinta bugetară”.

Victor Ponta pune accentul pe faptul că proiectul politic USL, deşi bazat pe o uniune a două ideologii diferite, a funcţionat şi a promovat laolaltă politici economice atât pentru cei defavorizaţi cât şi pentru cei competitivi. Ponta este adeptul unei economii solide care preţuieşte munca şi „distribuie bunăstarea ȋn mod echilibrat” şi echitabil, relansarea industriilor „de vârf” bazate pe noile tehnologii, şi modernizarea agriculturii. El vede statul ca pe un apărător al intereselor românilor ȋn relaţie cu marile companii şi ca un partener de ȋncredere pentru mediul economic. Ponta crede că România poate deveni „economia de top a Europei de Est” dacă va merge pe o creştere economică care exclude „austeritatea” şi se va axa pe industrie, ȋn a redeveni „grânarul Europei”, hub tehologic şi lider regional ȋn energie. Pentru asta el sprijină mari proiecte de investiţii ȋn infrastructură, stimularea agriculturii şi gestionarea „corectă” a resursele naturale, precum şi prin consolidarea domeniul energiei şi ȋntărirea controlului asupra „activelor strategice ale statului”.

Candidaţi(alfabetic) Iohannis Ponta
Scor 1-5 4 4

6) Poziţia României ȋn Europa – ȋn condiţiile ȋn care suntem membri ai Uniunii Europene de 7 ani, care sunt viziunile candidaţilor despre unde ar trebuie să fie România ȋn Europa? Cum ne putem consolida poziţia de stat membru şi cum putem trece de la a fi un actor care doar aplică politici europene la unul care lucrează activ ȋn crearea lor? Poziţia României ȋn Europa este una ȋncă slab definită. Faptul că suntem membri ai UE nu ȋnseamnă că automat beneficiem ȋn mod eficient şi sustenabil de politicile europene sau că reuşim să contribuim la definirea lor. Slaba prezenţă a României la Bruxelles şi incapacitatea ei de a deveni un actor proactiv e o chestiune reală care trebuie abordată urgent. Viziunea externă a României şi a rolului ei ȋn Europa poate ajuta la structurarea reformelor la nivel intern şi la crearea unor noi strategii de dezvoltare.

Din acest punct de vedere, ȋn preambulul programului său Iohannis consideră că, după 2007, România nu a mai avut „teme majore care să genereze unanimitate ȋn spaţiul politic şi ȋn societate” şi că integrarea europeană este ȋncă nefinalizată, datorită neaderării la spaţiul Schengen şi la zona euro. Totodată, Ioahannis aminteşte de importanţa asigurării Preşedinţiei Consiliului UE de către România ȋn 2019. El susţine că România trebuie să depăşească statul de periferie a sistemului european şi că trebuie să-şi definească clar ambiţiile regionale / europene „ȋn acord cu resursele şi cu interesele proprii”. Acesta mai susţine că România trebuie să beneficieze deplin de drepturile ei ca membru UE şi că trebuie să fie o ţară care se „bate inteligent pentru resursele europene care i se cuvin”. Prin a doua mare unire a românilor, Ponta sugerează nevoia de a „repune ţara pe hartă din punct de vedere economic şi social, dar şi din punct de vedere geostrategic şi civilizaţional”(!). Ponta vorbeşte despre nevoia asumării unui rol activ şi puternic ȋn Uniunea Europeană şi de crearea unui plan strategic pentru valorificarea şanselor pe care le avem ȋn contextul integrării europene. Amintind the oportunităţile istorice oferite de 2018 şi de 2019, Ponta subliniază nevoia reafirmării României ca „stat puternic, democratic, activ, prosper, drept, social şi dinamic”.

Candidaţi(alfabetic) Iohannis Ponta
Scor 1-5 2 2

7) Reforma clasei politice şi administraţiei publice – care este viziunea candidaţilor despre reforma clasei politice? Ce rol trebuie să joace preşedintele ȋn acest sens? Ce propuneri au cei doi candiaţi despre reforma administraţiei publice? Lipsa unui sistem public eficient ţine ȋn mare parte de lipsa unei administraţii publice performante, dar ȋn bună măsură şi de constanta prezenţă a elementului politic ȋn instituţiile publice. Clasa politică românească nu a fost lipsită de viziune ȋn ceea ce priveşte crearea unor reţele transpartinice care au dezavuat veniturilor publice şi care au creat din instituţiile statului fiefuri politice. Faptul că pe lângă administraţia publică centrală şi locală aproape toate funcţiile ȋn stat cu execuţie bugetară sau cu prestigiu profesional sunt politizate, arată că politicul este prezent peste tot ȋn spaţiul public, ȋntr-un mod dăunător şi nu unul constructiv. Acest lucru nu poate fi benefic pe termen lung. E nevoie astfel de o strategie clară de depolitizare a ȋntregilor instituţii ale statului şi de profesionalizare a clasei politice. Politicienii trebuie să vadă politica ca pe o meserie şi ca o „demnitate”, după care să fie judecaţi şi pentru care să răspundă ȋn mod periodic. Ȋn acest scop, li se poate oferi de exemplu o fişă a postului bine conturată care să-i blocheze de la a accesa bunul public şi de abuza de funcţia pe care o au. Pentru asta e nevoie mai ȋntâi de o reȋnoire a clasei politice şi de liberalizarea pieţei politice şi de refacerea ei pe criterii de integritate şi profesionalism.

Pentru Klaus Iohannis reforma serviciilor publice şi regândirea relaţiei dintre Stat şi cetăţean pare a fi unul din laitmotivele programului său. El consideră că preşedintele trebuie să fie un garant pentru un stat eficient cu instituţii funcţionale. Iohannis vede preşedintele ca pe un mediator şi moderator, un preşedinte integru şi echilibrat. Pe lângă aceste calificative, Iohannis accentuează nevoia modificării Constituţiei ca pe un instrument de re-aşezare a legăturilor dintre instituţiile statului şi cetăţeni. Ȋn acelaşi timp, Iohannis consideră că este necesară schimbarea sistemului electoral pentru alegerea parlamentarilor dar şi a primarilor şi şefilor de Consilii Judeţene. Totodată el propune dezbateri pe tematica criteriilor restrictive de ȋnfiinţare a partidelor politice. El vorbeşte deschis atât despre finanţarea partidelor politice cât şi despre impunerea unor limite financiare pe durata campaniilor electorale. Iohannis sugerează şi o delimitare clară a funcţiilor politice de cele administrative şi condamnă vehement politizarea administraţiei centrale şi locale o dată la patru ani.

Victor Ponta vorbeşte despre redactarea unui Pact Naţional care să reprezinte viziunea economică, politică, socială şi valorică a tuturor actorilor politici şi sociali şi care să fie respectat indiferent de „coloratura politică”. El vede preşedintele ca pe un garant al „accesului egal la drepturi, respect, siguranţă şi stabilitate” şi ca un „factor de unitate şi progres”. Pentru asta una din priorităţile pe care le accentuează este reconstruirea „spaţului public şi a cetăţeniei” şi restabilirea ȋncrederii ȋn instituţiile statului. Ȋn ceea ce priveşte reforma clasei politice, Ponta subliniază nevoia reconstruirii „corpului politic” care presupune revizuirea Constituţiei şi revizuirea sistemului electoral, şi mai concret limitarea atribuţiilor prezidenţiale şi „consolidarea rolului instituţional şi social al Parlamentului”. Progarmul său precizează că administraţia publică trebuie reformată şi eficientizată şi că pentru asta „politizarea şi clientelismul trebuie ȋnlocuite cu valoarea şi performanţa”. Cu toatea astea, ȋn programul său nu există ȋnsă menţiuni clare despre liberalizarea pieţei politice sau despre reformarea partidelor.

Candidaţi(alfabetic) Iohannis Ponta
Scor 1-5 5 3

Cine pune punctul pe „i”?

Per ansamblu, din punctul meu de vedere, Iohannis are o viziune mult mai bună la capitolul educaţie, sănătate şi reforma clasei politice / administraţiei publice, ȋn timp ce Ponta are o viziune mult mai dezvoltată pe chestiunea sărăciei. Ambii au acelaşi scor ȋn ceea ce priveşte viziunea lor despre dezvoltarea relaţiei cu Diaspora dar şi din punct de vedere al măsurilor economice. Precizarea ar fi că viziunea lor economică merge pe o linie puternic ideologică. Iohannis promovează un liberalism economic care consideră necesară restrângerea intervenţiei statului ȋn economie, ȋn timp ce Ponta promovează un socialism, cu tendinţe de re-naţionalizare, ȋn care Statul joacă un rol central ca şi actor economic. Din punct de vedere economic le-am acordat ambilor candidaţi acelaşi punctaj, deşi viziunea lui Iohannis mi se pare mai dezvoltată, cel puţin la nivel teoretic. Ȋn ceea ce priveşte poziţionarea lor ȋn Europa, ȋn afară de menţionarea momentelor 2018 şi 2019 şi de nevoia ca Guvernul de la Bucureşti să devină un actor mai activ pe plan european, ambii candidaţi au o viziune extrem de neconturată cu privire la rolul României ȋn Europa.

Tematici

Iohannis

Ponta

1)      Sărăcie

3

4

2)      Educaţie

4

3

3)      Sănătate

5

3

4)      Diaspora

3

3

5)      Dezvoltarea economiei

4

4

6)      Poziţia României ȋn Europa

2

2

7)      Reforma clasei politice / administraţiei publice

5

3

Format

0

1

Coerenţă

1

0

Scor total

27

23

Legat de format, programul lui Victor Ponta este structurat ȋn mod satisfăcător şi este scris ȋntr-un limbaj simplu, pe alocuri colocvial şi popular. Ȋn programul său apar diferite elemente vizuale, specifice campaniei sale. Ȋn schimb, programul lui Iohannis e scris pe un ton mult mai serios, cu o predispoziţie academică, ȋnsă fără nici un element vizual. Pe alocuri tonul sumbru folosit de Iohannis este unul care ȋl caracterizează şi care ȋţi dă senzaţia că programul ar fi scris chiar de el. Prefer această abordare decât tonul cald şi „aplecat spre cetăţean” practicat ȋn programul lui Victor Ponta. Nu ȋn ultimul rând, Iohannis nu a primit un punct la format şi datorită faptului că că nu are o concluzie puternică prin care să lege la un loc „lucrurile bine făcute”. Ponta ȋşi reiterează o parte din obiective şi vine cu o viziune de ansamblu ȋn ultimele sale pagini. De aceea, per ansamblu i-am acordat un punct ȋn plus lui Ponta pentru formatul programului său. Ȋn ceea ce priveşte chestiunea coerenţei platformelor, programul lui Victor Ponta este pe alocuri haotic şi greu de urmărit, deşi mai bine structurat fizic. I-am acordat lui Iohannis un punct ȋn plus pentru coerenţa şi fluiditatea globală a platformei sale. Per ansamblu, bazat pe această scurtă analiză, concluzionez că programul lui Iohannis reuşeşte să pună mult mai bine punctul pe „i” şi este mult mai convigător cu privire la adevăratele probleme cu care se confruntă România.

PS: Iniţial am scris o parte din acest articol ȋnainte de primul tur, ȋncercând să analizez şi platformele electorale prezentate de Elena Udrea, Călin Popescu-Tăriceanu şi Monica Macovei. Ca şi curiozităţi este interesant faptul că atât Ponta, Udrea şi Macovei au ales să-şi prezinte programele cu un ton mult mai personal, aplecat spre „cetăţean” ȋn timp ce programele lui Ioahannis şi Tăriceanu au un stil mai profesionist. Programul primilor trei face referire ȋn mod constant la politicieni rivali şi pune accentul foarte mult pe criticarea acestora. Programul Elenei Udrea mi s-a părut cel mai slab scris. 25% din acesta era de fapt o anexă care reitera discuţiile din cadrul summitului NATO de la Newport (2014) şi programul politic prezentat de Jean-Claude Juncker, noul şef al Comisiei Europene.