Governing a dysfunctional state: The challenges facing Romania’s new technocratic government

Following the resignation of Romania’s Prime Minister, Victor Ponta, a new ‘technocratic’ government led by former European Commissioner Dacian Cioloș entered office on 17 November. Neculai-Cristian Surubaru assesses some of the key challenges facing the new government. He argues the government may have a limited window of opportunity to implement reforms, but that it is becoming increasingly clear Romania’s established political parties are now facing significant public opposition, particularly from younger generations of Romanians.

Recent developments taking place in Romania present an interesting case for students of politics. Following the Colectiv club tragedy in Bucharest, manay people took to the streets to protest against corruption and what they saw as the irresponsibility of government officials in dealing with the disaster. In many ways, what they were rallying against was the dysfunctional nature of state institutions.

The events opened a new window of opportunity and for several days it was felt that the contract between society and the state was being renegotiated. Reinventing the polity was a core demand of many of the young people that took to the streets. One year before, a similar window of opportunity had emerged when Klaus Iohannis was elected as President of the country in November 2014.

On the back of the protests, and following pressure from members of his own Social Democratic party (PSD), Victor Ponta resigned as Prime Minister. It was the first major internal political crisis that president Klaus Iohannis had been forced to deal with. According to the constitution, he had to nominate a new head of government with, ideally, the nomination receiving agreement from all parliamentary forces. Iohannis organised several consultations with the main parliamentary political parties, as well as representatives of civil society (a novel development).

Before a final decision was made public, there were many internal and public quarrels on the nature of the new government. Against this backdrop, some relatively inconclusive evidence appeared to suggest that many Romanians favoured a politically neutral and technocratic government. The Romanian President duly took this on board and nominated a former European Commissioner – Dacian Cioloş – to form the new government.

Romania’s ‘technocratic’ government

Following the publication of the new list of potential ministers, it became evident that many of those nominated were not in fact technocrats in the strictest sense of the term. The Cioloş government is at best a patch-work which includes some political heavy weights, EU-oriented technocrats and a few civil society representatives. Yet, many were baffled by the appointment of a 28 year old resident physician and male model (Andrei Baciu) with close ties to a National Liberal (PNL) member of the European Parliament (Cristian Buşoi).

This nomination provided a glimpse into the secret deals reached between the President, the new Prime Minister and members of the political class, in order for the latter to convey their support in Parliament. The deal allowed some people working in the “system” to obtain a ministerial office. For instance, the minister for regional development, Vasile Dâncu, has close ties to the leadership of the Social Democrats.

In addition to these examples, several Brussels based professionals were incorporated in the new government. These individuals worked mainly at the European Commission and for the Romanian Permanent Representation. This has constituted a second political novelty for the country over the last few weeks, and possibly with little precedent in other EU nations. These ‘Euro-technocrats’ are believed to be more reformist in character and were potentially hand-picked by the designated Prime Minister.

Finally, several members of civil society organisations were nominated for office, including the head of the American Freedom House NGO, Cristina Guseth. Her nomination was however withdrawn after a poor showing during the questioning process in parliament, which she nevertheless passed. This was yet another sign that MPs were instructed to vote en masse for the new government, even at the parliamentary hearings stage.

Two factors are apparent in these developments. First, members of the new cabinet were selected in a somewhat hasty manner, with no rigorous selection principles in place and, unfortunately, not in a very transparent manner. Second, the new government is largely a patch-work that reflects the compromise reached by President Iohannis with members of the political class, which was necessary in order to safeguard political support for the new Prime Minister.

Despite this fact, there are still many potential reformists and new faces running major ministries. The key issue is the extent to which the new cabinet will have the ability to manage their ministries effectively, and the degree to which their work will be inherited from their predecessors.

Governing the dysfunctional state: the different faces of politicisation

The concept of the ‘dysfunctional state’ is illuminating in the Romanian case. There are several streams of academic literature focusing on issues of state governance and these streams all deal with the idea of dysfunctional and poorly governed countries. Yet politics lies at the core of this dysfunctionality and is mediated by processes of politicisation.

Positive politicisation would be the ability of politicians to provide guidance and support to the state apparatus, in line with various political principles. By contrast, negative politicisation is not only the inability or unwillingness to provide such support, but can also refer to the adoption of measures or corrupt behaviour that will affect the functioning of state institutions. Overall, we can see politicisation as a wider societal phenomenon in which politicians will seek to influence, or hold a strong grip, on many aspects of state governance.

Three very different examples from Romanian contemporary developments may provide an insight into the way negative politicisation may manifest. First, the presidential elections of November 2014 were criticised for being poorly organised abroad on the basis that this would prevent the Romanian diaspora from expressing its clear political choice for Iohannis. And, indeed, there was some reasonable evidence showing that the government, led at the time by the presidential favourite Victor Ponta, did not allocate sufficient resources to polling stations outside the country.

Second, there has been a notably poor performance on the part of the Romanian authorities in managing and absorbing European funds, particularly the 19.6 billion euros of Structural Funds it was allocated for 2007-2013. Here, previous research has shown that a lack of political support towards specialised institutions has damaged the latter’s ability to manage these resources.

Third, the recent tragedy at the Colectiv club fire has shown how several state institutions (local city hall, Department for Emergency – ISU), as well as private firms, simply ignore rules in the area of health and safety. In this context, some investigators have followed petty corruption leads in which club and bar licences have been granted in exchange for bribes to local officials and even safety inspectors.

Overall, the negative role played by political officials is the glue that links all these different events together. Politicisation affects the nature of many state institutions, rendering them dysfunctional. With all this, it must be said that representatives of the above institutions, be they diplomatic staff, public funds administrators, local civil servants or firemen/doctors, are to a good extent capable of carrying out their duties in a professional manner.

The importance of politicisation is that it prevents this from happening. It renders their work obsolete or channels their energy towards achieving politicised goals. Therefore, one can argue that at the core of this dysfunctional state is simply the inability of political elites to provide decent leadership, guidance and solutions. Given all this, the question is how will the new Romanian government manage to fulfil its role?

The challenges awaiting the new government

Several key challenges await the new ‘technocratic’ government. First, given its limited political mandate and its image as a transition government, Dacian Cioloş and his associates will have limited capacity to enact substantial reforms. Its brief governing programme was watered down several times since being launched. For instance, the provisions for urgently amending legislation on electing mayors and heads of County Councils (in two rounds) was taken out, most probably due to political pressure.

This may show the extent to which parliamentary political forces are keen to limit the damage that the new government may be able to inflict on them. Given that Romanian administrative changes may only be instilled through new legislation, the Parliament will take advantage of its role as veto player and block any legislation that will be seen as “dangerous”.

Second, every Romanian child learns in school about the great fights between the Romanian Voivodes and the Ottoman Empire. When faced with the threat of war, one strategy adopted by the first was to scorch the land and poison fountain water so that the invaders would be slowed down in their advance. To a great extent this is a strategy adopted by many Romanian politicians when vacating office. Many of the problems that the new government will inherit may take years, or a radically different approach, to solve.

For example, the Ministry of Transport has been one of the most politicised administrative bodies in the country. Its satellites, such as the Romanian National Highway Company (CNADNR) and the Romanian Railway Company (CFR), have suffered from years of mismanagement, corruption and acute politicisation. Reforming these companies is an incredibly difficult task that not even a strongly mandated political government would aim to tackle.

Third, many second-level political officials are political party associates. Liviu Dragnea, the head of the PSD, has publicly stated that the new Prime Minister will not (be allowed to) replace politically associated personnel. In many ways, the functioning of state institutions is hampered by the negative role played by affiliate political staff. In exchange for political support, the new government has vowed not to carry out what was blatantly referred to as “administrative purges” of political personnel. The technocrats of the cabinet may face strong resistance from many of these political affiliates, who often hold the political keys to Ministries, drawing on clientelistic ties in order to reinforce their status.

Finally, Romanian civil servants are used to political changes and know what these entail for the public administration as a whole. The lack of assumed responsibility or a general sense of apathy among many of those working in the local and central public administration can clearly be linked to processes of negative politicisation. One of the greatest difficulties for the new government will be to motivate civil servants. The new government programme talks about a “professionalisation of the public administration” and carrying out “evaluations based on competence and performance”. Although these principles were always on the public agenda for public administration reform, they were never carried out. The potentially short life span of the Cioloş government may not help solve this issue.

Any hope for reform?

One of the key achievements of the recent street protests was that they highlighted the inability of the political class to manage state institutions. This dysfunctionality was one of the core concerns of demonstrators, generally captured by the slogan ‘corruption kills’. One year after being elected as President, Klaus Iohannis has reiterated that there is a need for a reformed political class. In his view, often expressed through social media, new political movements and parties are necessary to challenge the current establishment.

Street protesters and/or civil society representatives were particularly polarised on this issue. It is increasingly difficult to imagine new political movements emerging from ‘the street’. Although some innovative forms of citizen consultations did develop during the protests, they did not yet materialise in any political movements.

What is clear for many established political parties is that the status quo cannot hold. Street protests, regular consultations with civil society and a good display of management skills from the new government may put more pressure on them to reform. Some parties have stated that they will put forward new faces during the upcoming elections in 2016. There are thus some signs that old parties are willing to at least adopt changes in principle, superficial though they may be.

Whatever the case may be, the new Cioloş government will have to act quickly. It has a limited window of opportunity to deliver on some promised, yet limited, reforms. It will act under the constant threat of internal political sabotage or external political opposition from the parliament, and its legitimacy will be easily eroded if it doesn’t deliver results. This will give heart to those political parties sitting on the outside who would like to regain power and return to business as usual. In that case, street protests may again be the only viable option for those trying to reshape Romanian politics.

POST as edited and published on the LSE Europp blog:


Zece propuneri pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene în România

Stimate domnule Prim ministru Cioloş,

Stimată doamnă Comisar Creţu,

Stimată doamnă Ministru Răducu,

Vă scriu aceste rânduri cu speranţa că veţi găsi utile ideile de mai jos.

O parte din problemele pe care România le are astăzi de înfruntat în domeniul gestionării fondurilor europene tind să imite o serie din chestiunile cu care ne-am confruntat deja în 2007/2008. Există deci riscul real ca o parte din scenariul 2007-2013 să se repete. Un semn în această privinţă sunt întârzierile cu care sunt demarate noile apeluri de proiecte, parţiala îndeplinire a condiţionalităţilor ex-ante, dar şi întârzierile acreditării sistemelor de management şi control, pentru perioada 2014-2020.

Având în vedere bogata dumneavoastră experienţă şi faptul că cunoaşteţi o bună parte din aceste chestiuni, vă rog să citiţi mai jos o serie de idei care, sper eu, v-ar putea ajuta în dezvoltarea unor idei care să ducă la îmbunătăţirea gestionărilor fondurilor comunitare nerambursabile, în speţă structurale şi de investiţii. O bună parte din aceste idei au la bază cercetarea extinsă de doctorat pe care am întreprins-o în ultimii trei ani de zile şi discuţiile pe care le-am purtat cu zeci de persoane care lucrează în sistem şi în afara acestuia.

Zece propuneri pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene în România

1.Acord politic pe termen lung între toate partidele politice pentru asigurarea unui cadru instituţional şi administrativ adecvat pentru gestionarea fondurilor europene.

O mai bună coordonare instituţională şi administrativă nu poate avea loc fără un acord politic. De multe ori neprioritizarea folosirii fondurilor europene la cel mai înalt nivel politic, lipsa unui sprijin politic consistent, precum şi slaba capacitate de înţelegere a decidenţilor politici (Miniştri, Secretari de Stat, Şefi de Consilii Judeţene) asupra aceste procese au încetinit gestionarea sau adoptarea unor soluţii rapide sau/şi adecvate. De aceea este nevoie ca politicienii de la toate nivelurile (central, judeţean, local) să înţeleagă şi să cadă de acord asupra nevoii de a prioritiza folosirea acestor fonduri, mă refer aici în special la Fondurile Structurale şi de Investiţii Europene şi Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală pentru 2014-2020.

2.Colectiv – modernizarea infrastructurii de siguranţă şi sănătate în România.

Tragedia din cadrul clubului Colectiv a făcut publică infrastructura precară de siguranţă din România. Mai mult declaraţia şocantă a domnului Sorin Câmpeanu cu privire la faptul că doar 7% din şcolile din România au autorizaţie din partea Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă relevă gravitatea situaţiei. Vă rog să luaţi în considerare posibilitatea de a adresa o solicitare expresă către serviciile din cadrul Comisiei Europene pentru a permite crearea unei axe prioritare şi prioritate de investiţii (cu precădere în viitorul Program Operaţional Regional – POR) pentru a adresa nevoie de modernizare a infrastructurii de siguranţă în toate clădirile publice din România (şcoli, universităţi, spitale, instituţii centrale şi locale).

Totodată, aceste proiecte ar putea fi decontate cu finanţate din perioada 2007-2013 şi ar preveni, în baza unei decizii la nivelul Comisiei, Consiliului UE şi Parlamentului European, dezangajarea de fonduri din perioada de finanţare care urmează să se încheie la sfârşitul lunii Decembrie.

3.Utilizarea adecvată şi mult mai rapidă a fondurilor din Asistenţă Tehnică

După cum ştiţi proasta întrebuinţare a fondurilor din cadrul Programului Operaţional Asistenţă Tehnică (POAT) au afectat dezvoltarea unei capacităţi administrative suficiente la nivelul Autorităţilor de Management / Organisme Intermediare. Este nevoie de o mai bună utilizare a acestor fonduri, în 2014-2020, pentru pregătirea administratorilor din cadrul tuturor instituţiilor de gestionare, precum şi pregătirea beneficiarilor, dar şi dezvoltarea unor proiect de interes regional / naţional.

4.Ocuparea tuturor posturilor vacante din cadrul autorităţilor de gestionare

Declaraţia domnului prim ministru Cioloş cu privire la nevoile unor criterii transparente a fost una de foarte bun augur. Nu de foarte puţine ori, în special pentru funcţiile executive din cadrul Autorităţilor de Management, au fost numite persoane cu anumite inclinaţii politice, şi mai puţin cu abilităţi profesionale. Funcţiile executive sunt cheie în acest domeniu.

Totodată, vă pot sugera ca pentru cel puţin jumătate din posturile vacante să fie ocupate de persoane care nu au mai lucrat în sistem. Autorităţile de Management / Organismele Intermediare găzduiesc printre cele mai bine pregătite corpuri profesionale din administraţia publică românească. Cu toate acestea, este o foarte mare nevoie de oameni noi care să gândească diferit, să propună soluţii inovative pentru problemele confruntate. Adoptarea unor soluţii de tip şablon, aplicarea de metodologii rigide, în speţă legaliste şi birocratice, nu pot produce rezultate spectaculoase. Este nevoie de o mai mare deschidere din partea administraţiei la soluţii noi. De aceea, v-aş propune ca pentru noile concursuri, evaluarea candidaţilor să se facă mai puţin pe cunoștințele bibliografiei legale, atât de solicitate în concursurile pentru a intra în administraţia publică românească.

De exemplu, momentan se caută un expert asistent pentru Direcţia Coordonare de Sistem a Programului Operaţional Capital Uman (POCU). Un expert, chiar şi la nivel de asistent, ar putea fi evaluat pe baza ideilor şi soluţiilor pe care le poate propune, şi mai puţin pe cunoașterea mecanică a 11 legi şi regulamente (

5. Implicarea mult mai largă a Agenţiilor de Dezvoltare Regională (ADR) în procesul de absorbţie.

După cum ştiţi, ADR-urile au fost printre cele mai funcţionale instituţii implicate în gestionarea fondurilor europene. Cu toate acestea, atribuţiile lor rămân în continuare relativ limitate. În foarte multe din aceste instituţii lucrează persoane extrem de competente, care pot genera soluţii noi la probleme vechi. Limitarea lor la statutul de Organisme Intermediare, cu funcţii delegate doar pentru noul Programul Operaţional (POR), nu valorifică cu adevărat capacitatea acestor instituţii.

6. Accelerarea creării unor portofolii de proiecte majore pentru 2014-2020

Una din problemele care rămân în continuarea nerezolvate este aceea a stabilirii unor portofolii de proiecte care să poate fi finanţate cu rapiditate din anvelopa financiară 2014-2020. Nu se cunoaşte încă ce fel de proiecte de interes regional/naţional ar putea fi finanţate. Reactivarea Consiliului Naţional de Dezvoltare Regională, prezentă în programul de guvernare (punct 2.4) este benefică doar atâta timp cât proiectele de interes regional nu vor fi politizate. Problemele apărute în cadrul modernizării aeroporturilor din Suceava, Bacău sau Iaşi pot constitui exemple negative în acest sens, animate de disensiuni politice la nivel local. Totodată, este o nevoie acută de utilizare a Master Planului de Transporturi şi de prezentare publică a obiectivelor operaţionale din cadrul acestui care vor fi în cele din urmă finanţate prin fonduri nerambursabile.

7. Achiziţii publice corecte şi eficiente.

Adoptarea noului pachet legislativ naţional poate reprezenta o nouă oportunitate pentru stabilizarea pieţei achiziţiilor publice, domeniu care a cauzat probleme majore pentru România. Cu toate acestea noua legislaţie poate genera, cel puţin în următorul an, mai multe probleme decât soluţii. Nou înfiinţata Agenţie Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP) ar putea oferi un sprijin oportun autorităţilor contractante pentru a evita noi seturi de probleme. Monitorizarea tuturor procedurilor pe achiziţii publice, precum şi o mai bună pregătire şi motivare financiară a tuturor persoanelor care lucrează în acest domeniu, la toate nivelurile, ar putea contribui la îmbunătăţirea implementării proiectelor cu fonduri europene, dar şi naţionale.

8. Simplificarea procedurilor administrative şi uniformizarea lor

Mii de beneficiari pot relata cu lux de amănunte despre poverile administrative cu care se confruntă. Existenţa unor proceduri dense, complicate şi pe alocuri inutile, afectează în continuare capacitatea beneficiarilor, dar şi a administratorilor, de a se concentra pe implementarea proiectelor. Se creează astfel un spaţiu de gestionare a proiectelor ce pune accentul pe o cultură a bifării de liste şi a verificării de bibliorafturi de documente, cu consecinţe dezumanizante pentru toţi cei implicaţi. E nevoie de o comasare şi centralizare a regulilor existente, o limitare a folosirii instrucţiunilor de implementare şi o standardizare a tuturor documentelor, dar şi o standardizare a interpretării procedurilor utilizate, atât pentru beneficiari cât şi pentru autorităţile de gestionare.

9. Combaterea iregularităţilor / fraudelor

Din toate problemele existente în perioada de implementare care urmează să se încheie, chestiunea iregularităţilor şi a fraudelor a fost una cu consecinţe profunde. După cum cunoaşteţi, România a avut un nivel ridicat de pre-suspendări, întrerupere de plăţi şi de corecţii financiare. Este nevoie de o bună implementare a măsurilor din planul cadru dezvoltat recent în cadrul Ministerului Fondurilor Europene. Un astfel de plan, şi nivel de control, ar trebui extins către toţi beneficiarii şi părţile terţe care activează în domeniu.

10. Sprijin constant acordat beneficiarilor

Este o nevoie acută de îmbunătăţire a capacităţii beneficiarilor de toate tipurile, fie ei publici sau privaţi, locali sau centrali. Lipsa de instruire, capacitate şi motivaţie a multor reprezentanţi din această categorie a creat numeroase probleme. E nevoie de o strategie adecvată şi de întâlniri periodice cu beneficiarii şi de o mai traducere adecvată a doleanţelor acestora în instrumente de lucru şi soluţii. Lipsa de încredere dintre finanţatori şi beneficiari, a condus la o proastă implementare a multor proiecte, dar şi la o lipsă de responsabilizare şi de motivaţie. Mai mult, absorbţia de dragul absorbţiei ar trebui să rămână doar o lecţie a trecutului. Beneficiarii care vor eşua în implementarea adecvată şi ne-sustenabilă a proiectelor lor, dar şi firmele de consultanţă, furnizorii sau contractanţii care încalcă legea şi principiile din spatele acestor proiecte, trebuiesc sancţionaţi.

Pe lângă aceste idei, consider necesară crearea unui grup de lucru de experţi independenţi în materie de fonduri europene, care să aducă laolaltă reprezentanţi ai autorităţilor de gestionare, beneficiari, consultanţi, mediul academic şi alte părţi interesate. Acest ar putea emite o serie de recomandări cu caracter informal, care să fie luate în calcul la nivelul Ministerului Fondurilor Europene.

Consider că traducerea a cel puţin o parte din aceste idei în soluţii concrete ar putea accelera procesul de absorbţie şi facilita tranziţia către noua perioadă de implementare.

Pe lângă toate acestea, aş dori să fac şi o altă sugestie, ce ar putea fi transmisă la nivelul Ministerului de Finanţe. E nevoie de preluare a unor principii, asemănătoare cu cele pentru finanţarea europeană, şi transpuse la nivelul selectării şi implementării proiectelor finanţate din bugetul de stat. Transparentizarea, monitorizarea şi selectarea unor proiecte de calitate va fi singura metodă pentru a evita, pe termen mediu şi lung, abuzul sau deturnarea de fonduri publice.

Astăzi, există această şansă pentru ca România să îşi îmbunătăţească simţitor capacitatea de a gestiona fondurile primite din partea Comunităţii Europene, dar şi filozofia gestionării fondurilor naţionale, fonduri ce nu mai trebuiesc alocate conform unor criterii discreţionare, netransparente, şi cu precădere politizate.

Cu speranţa că veţi găsi o fărâmă de utilitate în aceste idei, vă mulţumesc pentru atenţia acordată şi vă doresc mult succes în noul mandat, şi în acest domeniu crucial pentru dezvoltarea României.

Cu deosebită consideraţie,

Neculai-Cristian Şurubaru


Scrisoare publicata si pe site-ul Europuls: